Istoric
Din anul 1996 a fost organizată în Hannover filia „Sf. Cuv. Parascheva”,
a parohiei românești din Salzgitter, unde părintele Vasile Florea slujea,
cu binecuvântarea IPS Serafim, o dată pe lună sau o dată la două luni
Sf. Liturghie în diferite locații.
În luna septembrie 2007, prin hirotonia părintelui Alin-Justinian Florea,
filia este ridicată la rang de parohie, slujbele fiind oficiate până în
luna august 2020, în sala „Eilenriedesaal”, din incinta Institutului Evanghelic „Stephansstift”.
Din anul 2016 noul paroh este părintele Mihai-Octavian Ilaş.
Din luna august 2020 până în octombrie 2023 slujbele au fost săvârșite în
Biserica „Stephansstift”, aparținând comunității evanghelice.
De-a lungul anilor parohia a fost vizitată de mai multe ori de
IPS Părinte Mitropolit Serafim şi PS Episcop vicar Sofian.
Pe lângă activitatea liturgică, parohia desfășoară o activitate pastoral-misionară
prin vizite la membrii parohiei, în căminele de bătrâni, spitale și penitenciare.
De asemenea sunt organizate conferințe duhovniceşti cu invitaţi de seamă, concerte la zile
importante şi acțiuni filantropice.
Tinerii parohiei participă la întâlnirile anuale ATORG. Parohia este în dialog ecumenic
constant cu Biserica Evanghelică din Hannover şi Biserica Romano-Catolică din Hildesheim.
De la 1 noiembrie 2023 noua locație a Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva din Hannover
este Biserica Romano-Catolică Sfântul Eugeniu din Hannover ( Spittastrasse 2, 30519 Hannover).
|